După ce Liga Profesionistă de Fotbal a formulat o sesizare către Comisia de Disciplină în vederea sancționării disciplinare a lui Marius Șumudică, pentru declarațiile pe care tehnicianul le-a făcut în privința hotărârilor luate în cadrul Adunării Generale de la LPF, antrenorul a venit cu o explicație tipică acestuia și a dat vina pe medicamentație pentru cele spuse: „Probabil că am deranjat în momentul respectiv. Eram sub influența a două pastile, că zburam cu avionul, iar mie mi-e teamă de avion. Aș merge cu mașina 5.000 de kilometri decât cu avionul, că te zdruncină. Și acum când am venit, a luat-o băiatul ăsta pe un drum de țară și m-a cam zdruncinat puțin, dar asta e viața”, a spus Șumudică, în speranța că nu va fi sancționat atât de aspru de Comisia de Disciplină.
De la ce a început totul
Concret, secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ștefan, s-a sesizat în urma declarațiilor făcute de Șumudică pe tema reorganizării campionatului intern și regulilor în privința fotbaliștilor străini din Liga 1: „Este o idioțenie din toate punctele de vedere, așa cum este o idioțenie să retrogradeze șase echipe. Este cea mai mare cretinătate din fotbalul românesc. Și nu mi se pare normal nici să pui condițiile acestea de a aduce stranieri. Ar trebui mai multă îngăduință, pentru că CFR Cluj a câștigat campionatul cu străini și a jucat bine în Europa. Eu înțeleg că vrei să ajuți jucătorii români, dar poți face altceva”, au fost câteva dintre lucrurile spuse de antrenorul Concordiei Chiajna, care au deranjat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER